Materie prima de artist

Pentru a exista creatia trebuie sa existe un nimic. Fraza asta ar putea reuni cele 267 de pagini de roman ale lui somerset maugham. Dar cu mai putin succes la public decat actualul titlu “luna si doi bani jumate”.

Ce inseamna nimicul lui charles strickland/ paul gauguin? Viata mizera de pictor debutant la paris in etapa post- mariaj fericit, copii frumosi si venit stabil. De ce ar pleca un barbat de 40 de ani in lume pentru a deveni artist? Pentru ca “unii oameni nu sunt nascuti unde trebuie. O intamplare i-a aruncat intr-un anumit mediu, dar ei au intotdeauna nostalgia unui camin pe care nu l-au cunoscut”. Adica nostalgia locului in care se intelege ca “lumea intreaga e populata de fiinte ciudate care fac lucruri ciudate” si se stie ca “omul nu este exact ceea ce vrea el sa fie, ci doar ceea ce este silit sa fie”.

Iar unii oameni sunt siliti sa traiasca lumi, altii sa le creeze.

w. somerset maugham – luna si doi bani jumate

Un plus... de kilograme

In 1976, Thelma D. Toole arunca manuscrisul fiului sau pe biroul unui editor din Louisiana cu recomandarea: “Citeste-l, ca merita”. Asta dupa telefoane insistente date vreme de cateva saptamani si sinuciderea tanarului autor John Kennedy Toole cu vreo decada inainte, la doar 32 de ani. Dupa cinci ani, romanul primea premiul Pulitzer.

New Orleans-ul e locul de nastere al jazz-ului, orasul cel mai mare din Louisiana, cu o populatie majoritar afro-americana si catolica si cu un nume imprumutat de la ducele de Orleans, Filip al II-lea. In New Orleans, pe strada Desire, isi duce viata d-na Reilly alaturi de fiul sau, Ignatius. Intre doua pensii ale mamei, tanarul de 30 de ani se roaga Sf. Medericus pentru sanatatea intestinelor sale si urzeste planuri contra Myrnei Mirkoff, iubita din facultate ce ii amenintase virginitatea. Inevitabilul se produce si Ignatius, supraponderalul somer, doctor in sociologie si nihilist, e scos din inertie de o gafa a mamei sale. Urmeaza pentru Ignatius procesul lung si chinuitor al gasirii unei slujbe. Iar pentru d-na Reilly, tranzitia intre prietenia cu muscatul si aceea cu Santa Battaglia, bunica jucatoare de popice si izvor nesecat de sfaturi mai mult sau mai putin inspirate.

Revenind la recomandarea d-nei Toole… “Conjuratia imbecililor” e genul de carte care iti cere sa intarzii cu somnul pana-n miez de zi, sa-ti prepare una dintre cele mai sofisticate cafele si sa mai si suni de trei ori pentru a afla ora exacta inainte de a-ti relua lectura. O activitate destul de placuta, de altfel.

John Kennedy Toole – Conjuratia Imbecililor

Jurnalistilor aspiranti cu accese de grandomanie: foamea, de knut hamsun

Deriva intre sediile ziarelor, insomnie, foame. Articole refuzate, saracie, foame. Falimentul creierului, depresie, foame. Asa ar rezuma un taciturn romanul foamea al lui knut hamsun. Si poate ca nu ar omite nimic daca ar adauga finalul imprevizibil si marturia jurnalistului de acum doua secole: “Vedeti, munca mea nu e ca a celorlati oameni; nu pot sa ma apuc de treaba si sa ispravesc o anumita catime in fiecare zi. Trebuie sa astept momentul potrivit. Si nimeni nu poate sa spuna sigur cand vine inspiratia. Trebuie s-o astept.”

Sa inaltam un bogdaproste ca in zilele noastre toate aceste sacrificii nu-si mai au rostul. Sa multumim cerului ca nu mai e nevoie sa sa ne compromitem vazul citind, sa ne tocim auzul ascultand sau sa ne incendiem girusurile creierului gandind. Secolul “coperti”-lor de reviste, al “casca-ti ochii”-lor in subtitlurile de ziare, al “banii nostrii”-lor pe ecrane la stiri pregateste o noua constitutie in tara mass-media. Aceeasi tara care desfasoara acum referendum pentru desfiintarea cacofoniei. Ca cam atat a mai ramas in picioare intre regulile gramaticale.

8 ore, traiesc porno

Irvine Welsh – Trainspotting (1993)
Rents, sick boy, begbie şi spud o ard împreună pe străzile din leith de mici. Majoratul îl ating, după caz, narcomani, alcoolici sau dipsomani. După 25 de ani, sătui de viaţa agitată, pun la cale o fraundă ce-i poate pune pe picioare. Pe fiecare. Însă numai unul reuşeşte să dea lovitura. Care dintre ei şi în ce fel aflaţi din carte. Sau din film (1996).

Irvine Welsh – Porno (2002)
Aceiaşi prieteni din leith, aceeaşi dorinţă de a da lovitura, aceeaşi dava de care sunt dependenţi şi care le frânează orice iniţiativă. Numai că tipii sunt acum mai maturi cu 10 ani, mai bogaţi cu un conflict ce arde mocnit în mijlocul lor, gata de a debuta cu succes în industria filmului porno.
1 oră – primele 80 de pagini
Atenţia mi se târăşte mulţumită de pe o pagină a cărţii pe alta. Pe vârful limbii îmi stau câteva din trivialităţile preferate de noii mei amici davaişti.
3 ore – alte 200 de pagini
Stau pe fotoliu. Îmi mişc ritmic piciorul drept. Unghiile mi le rod cu mai mult spor ca niciodată.
3 ore şi zi cu record – 250 de pagini
Am o pereche de ochi super-încercănaţi. Nu mă deranjează.
ziua 4 – the end, the exact moment after
Maxilarul inferior mi s-a prăbuşit până la baza gâtului. O şuviţă de salivă a luat-o serios pe acelaşi drum. Nu-mi revin. În continuare pe fotoliu, însemnez:

"S-a scurs aproape un sfert de secol, sfertul cel mai bun, iar eu n-am făcut nimic, nimic, nimic… NU SUNT O RATATĂ, PIZDA MĂ-SII. Eu sunt frumoasa Nicola Fuller-Smith, cu care orice bărbat întreg la minte ar vrea să se culce."

"E-ntotdeauna o plăcere să parăseşti pe cineva când îţi spune că i-ar plăcea să te mai vadă, pentru că, inevitabil, va veni o vreme când o vei părăsi pentru că nu mai vrea să te vadă. Aşa e mult mai plăcut."

"Mă gândesc că sick boy e un exploatator înnăscut, instinctiv, o creatură a timpului său."

"Tipu’ poartă o geacă de piele umflată, maro, demodată, tenisi nike vechi, o pereche de levi’s şi ceea ce pare a fi un tricou dungat, dintr-o colecţie revoltător de veche de la paul and shark. Bineînţeles, efectul de ansamblu strigă de la o poştă - puşcăriaş."

"Am impresia că simt miros de copil; e un damf de pişat şi pudră. După care o tipă mai tinerică, care n-arată deloc rău, da’ cu o faţă îngrijorată, intră şi ma salută din cap."

"Mai ţii minte, frank, când ne-am cunoscut, când ai venit prima oară la mine? Eu da. Eu jucam fotbal la links, cu tommy şi cu alţi doi tipi de la bloc. După care vii tu cu gaşca ta. Cred că erau şi spud şi rents acolo. Noi eram încă la şcoala primară."

"Reuşesc să-i schiţez un zâmbet firav, îndreptându-mă spre camera mea, unde mă prăbuşesc pe pat. Nu mai fac niciodată filme porno."

Adio, vineri! Mi-a făcut plăcere. Sper să ne mai vedem. Şi tot cu un Irvine welsh in faţă. La fel de bun

razboi mamei

O oră şi jumătate, incluzând un sfert din cursul de Sociologie. Atât mi-a luat să citesc romanul Aglajei Veteranyi. Altora le-a luat mai puţin. Şi au fost cinci colegi. În aceeaşi zi. În rest...

“De ce fierbe copilul în mămăligă?” Pentru a-i face concurenţă mamei, care îşi câştigă existenţa atârnând de păr de cupola circului. Copiii tind să depăşească performanţele părinţilor. Prin urmare, fata de circari visează să ajungă star de cinema. Până atunci, deşi minoră - realizează spectacole pentru adulţi, joacă roluri mute sau strigă “ajutor!” în filmele tatei, iar după ce tata pleacă se teme mai mult ca niciodată că “dacă mama cade (de la înălţimea cupolei), ea nu moare în glumă”. Între timp...

Mă întreb dacă soarta Aglajei Veteranyi ar fi fost alta în România, ţară din care părinţii ei au fugit pe vremea comunismului. Dacă vreunul din gândurile împărtăşite în roman coincide cu motivul pentru care ea s-a sinucis în 2002. Şi, mai ales, mă întreb în ce măsură sinuciderea este finalul firesc al unui drum de-a lungul căruia toţi te-au ucis. Începând cu mama.

Aglaja Veteranyi – “De ce fierbe copilul în mămăligă” (1999)