Cu un weekend la tara. Asa a inceput totul. Iar acum stau cu o jumatate de pui pentru supa in portbagaj, cu amintirea unei jumatati de drum deja parcurse in minte si, din bun-simt, cu doar o jumatate de injuratura proaspat rostita pe buze.
E duminica seara, ora 7 si putin dupa buzias. Doua-trei masini trec prin stanga mea, dar sunt ale politiei. Celelalte cateva sute stationeaza pe partea dreapta. De plictiseala, incep sa imi inchipui cum as reactiona ca jurnalist in cazul unui accident rutier in lant precum cel care se pare ca a avut loc undeva cu mult in fata.
Daca as fi jurnalist, as fi platita ca jurnalist si nu as cadea victima oboselii firesti dupa un weekend la tara, as incuia masina si as pleca… Nu. Intai mi-as trage masina pe dreapta. Apoi as incuia-o. Si abia dupa as lua-o pe jos vreo doua sute de metri pana la locul accidentului pentru a smulge declaratii si a constata avarii si victime.
Dar sunt numai o studenta la jurnalism, falita de meserie si mult prea obosita. Iar timpul trece repede. Suntem lasati sa ne continuam drumul spre timisoara. Accidentul va ramane poate necunoscut pentru presa locala. In schimb, cele patru masini avariate fata-spate sunt atent observate de cel putin cate o pereche de ochi din fiecare masina aflata pe DJ 592 buzias-timisoara intr-o duminica torida de 3 august.
E deja 8. Intram cu viteza melcului in mosnita. Isi fac aparitia organele politiei rutiere din localitate. Sunt doua la numar si privesc cerul. Par sa fi descoperit un nou soare. Altul decat cel care le-a ars parbrizele soferilor de pe DJ 592, stationand o ora putin dupa buzias.
Ajungem in timisoara la 8.30, fara interventia vreunui angajat din serviciul public. La intrarea in oras, o duzina de proaspat fosti pasageri ai tramvaiului patru traverseaza strada cu trei metri inaintea trecerii de pietoni. Frana, ambreiaj, stop, viteza intai, acceleratie – soferul din fata. Frana, ambreiaj, stop, viteza intai, acceleratie – eu. Frana, ambreiaj, stop, viteza intai, acceleratie – celelalte cateva sute de masini din spate, poate chiar pana in mosnita.
Se face ora 8, 32 de minute si 45 de secunde asteptand dupa pietoni, dar nimeni nu pare ingrijorat de cum trece timpul. Devin nostalgica. Or sa-mi lipseasca toate aceste masini care acum se risipesc prin timisoara, o sa-mi lipseasca sentimentul perderii de vreme, o sa-mi lipseasca romania. Le voi plange chiar de maine. Imediat ce-mi voi depune actele de emigrare. In canada.
2 comments:
in mosnita trebuia sa faci stanga la intersectia cu serviciile funerare. va primeam la o bere in urseni pana se mai luminau politistii din comuna :)) apropo, nucul din gradina mea se vede de pe google earth!
io cred ca accidentele astea is inscenate de politia romana...adica...lumea se plictiseste in masina, mai ales la drum lung, si mai presar o asa-zisa nenorocire p ici p colo:P sa nu adoarma lumea la volan...,,Wow...uitati-va copii p dreapta, ce vedeti ce vedeti? Ca-....davreeee!!! ,,Yeeeey...cine stie un cantec cu cadavre...10 cadavre se prelungeau pe-o sosea de DN7...si pentru ca nu mai miscau...``
serios vbnd...prea multe accidente...drumuri proaste, neatentie, somn, ... cel mai urat accident s-a petrecut in drum spre arad, cand am vazut un biciclist cu capul taiat, corpul era acoperit si capul langa...si m-am gandit...,,hey, si eu am fost lovit de o masina p bicicla...``
Trimiteți un comentariu