Jurnalistilor aspiranti cu accese de grandomanie: foamea, de knut hamsun

Deriva intre sediile ziarelor, insomnie, foame. Articole refuzate, saracie, foame. Falimentul creierului, depresie, foame. Asa ar rezuma un taciturn romanul foamea al lui knut hamsun. Si poate ca nu ar omite nimic daca ar adauga finalul imprevizibil si marturia jurnalistului de acum doua secole: “Vedeti, munca mea nu e ca a celorlati oameni; nu pot sa ma apuc de treaba si sa ispravesc o anumita catime in fiecare zi. Trebuie sa astept momentul potrivit. Si nimeni nu poate sa spuna sigur cand vine inspiratia. Trebuie s-o astept.”

Sa inaltam un bogdaproste ca in zilele noastre toate aceste sacrificii nu-si mai au rostul. Sa multumim cerului ca nu mai e nevoie sa sa ne compromitem vazul citind, sa ne tocim auzul ascultand sau sa ne incendiem girusurile creierului gandind. Secolul “coperti”-lor de reviste, al “casca-ti ochii”-lor in subtitlurile de ziare, al “banii nostrii”-lor pe ecrane la stiri pregateste o noua constitutie in tara mass-media. Aceeasi tara care desfasoara acum referendum pentru desfiintarea cacofoniei. Ca cam atat a mai ramas in picioare intre regulile gramaticale.