ca timisoreanca, de 5 ori mai norocoasa

M-am născut în Timişoara. Şi da, se poate spune despre mine că am crescut pe balcon. Unde altundeva ar putea creşte un micuţ timişorean decât pe balcon şi printre blocurile de câte o locuinţă pe metrul pătrat, printre strigătele de “Hai la masa!” ale vecinilor de scară şi stradă, printre ultimii trei copaci rămaşi “în picioare” într-unul din spaţiile verzi cu pretenţii de parcuri. Acestea toate au reprezentat într-o etapă timpurie a copilăriei mele timişorene o serioasă ameninţare la dorinţa de libertate. Târziu, mult mai târziu, am înţeles că libertatea înseamnă cu totul altceva decât credeam eu la acea vreme.

Dar astăzi ştiu. Ştiu că în oraşul meu locuitorii sunt, în medie, cu 10 ani mai tineri decât în restul ţării. Ştiu că, deşi reprezentăm numai 1, 4% din totalul românilor, noi, timişorenii, dublăm acest procent când vine vorba de totalul românilor salariaţi. Ştiu, de asemenea, că rata şomajului în Timişoara se apropie hotărât de 0 – dacă ţinem cont şi de piaţa neagră a muncii - şi că principala problemă cu care ne confruntăm e lipsa forţei de muncă. În fine, mai ştiu că unul dintre foştii vicepremieri ai ţării visa prin 2005 la o Românie cu “42 de Timişoare” - vis frumos, dar utopic.

Pentru că substantivul propriu “Timişoara” este defectiv de plural. Pentru că oraşul meu ticsit de oameni şi clădiri îmi oferă un alt orizont decât cel după care tânjeam în copilărie - îmi oferă de fapt mii de orizonturi, îmi deschide în faţă mii de posibilităţi. Pentru că libetatea înseamnă să te afli mereu în situaţia de a alege. Iar, din acest punct de vedere, ca timişorean eşti de cel puţin cinci ori mai norocos decât restul românilor.