Despre timpuri limitate si eternele regrete

21 de premii. Atat a adunat vier minuten in doi ani. Intre ele, doua premii ale publicului pentru cel mai bun film “gay & lesbian”. Prin 2007, traiectoria vier minuten s-a intersectat cu aceea a festivalului anonimul din sfantul gheorghe. Premiul special primit aici nu a fost alaturat imaginii peliculei pe site-urile de specialitate. Dar anonimii prezenti vara trecuta in delta au avut ochi sa vada si destula intuitie cat sa recomande filmul mai departe. Multumim, dragos.

O copilarie debutand cu succese muzicale si finalizata cu abuzuri sexuale. O sarcina culminand cu moartea fatului. O condamnare pentru crima. Cat de multe experiente negative trebuie sa aduni pana la 21 de ani ca sa-ti poti considera existenta ratata?

Si totusi, vier minuten nu este un film despre ratare si jenny von loeben. E un film despre dragostea din tinerete a d-nei Kruger, profesoara de pian octogenara, pentru colega sa de la infirmeria spitalul militar. E un film despre dragostea unui tata adoptiv jongland intre datoria paterna si atractia sexuala pentru fiica lui. In fine, e un film despre dragostea nemuritoare pentru muzica, in care frustrarile acumulate intr-o viata intreaga sunt condensate in vier minuten (patru minute) de recital de pian.

vier minuten, 2006, regie si scenariu chris kraus