mi-e dor de-o grasa

De cotnari. Să-i simt greutatea printre degete şi gustul dulce pe vârful limbii. Să-i admir rotunjimile în timp ce-mi aluneca pe esofag. Să mi se joace prin vene, să-mi aducă sclipirea în ochi, să mi-o pună la lumina lunii, pe o plajă pustie la marea neagră.
Reneg donatorii de coaste. Le arunc în valuri adidaşii şi şosetele. Le îngrop în nisipi p*lele scoase pe gură. Le tratez ohurile şi ahurile afectate cu câte un şut în fund. Stop nimeni nu mai e ca tinelor mincinoase. Stop lacrimilor de crocodil când nu suni cu săptămânile. Stop răsăriturilor împreună. Mi-e ruşine de soare. Pentru noi doi pur şi simplu nu mai e destul loc sub el.
A rămâne sau a pleca din vamă, tratându-l pe nenorocit cu un mai du-te-n măta. Iată întrebarea. Plus că… Încep să-mi fac griji. Băieţii sunt ca vodka. Tari la început, după care îţi dau dureri de cap. De prea mult timp, prea multe băuturi spirtoase. Ce paté să mai iasă şi din ficatul meu?